Ne îndrăgostim

Ne îndrăgostim. 

Totul este perfect. Ea este minunată în toate felurile. Vă distrați. Sunteți nedespărțiți. Faceți totul împreună. Dar ușor, ușor, distracția nu mai e la fel. Devine rutină. La fel și ea. Ai descoperit tot ce aveai de descoperit, atât cât ți-a fost interesul. 

Poate știi multe despre ea, dar nu știu cât de bine te-ai uitat sau ai vrut să știi. Poate că nu știi nimic. Ai știut atât cât ți-a servit. 

Când a început să îți ceară lucruri, nu ți-a plăcut. Tu nu ai de dat. Tu vrei doar să te bucuri, vrei doar să primeșți. Vrei distracție, nu probleme.

Nu vrei să știi acea femeie care are nevoie de atenția ta, de grija ta. Care are nevoie de o soluție pe care ea nu poate să o vadă, sau poate are doar nevoie de o îmbrățișare atunci când nu este doar bucurie, mister și fascinație. 

Ea ți-a dat tot ce a avut. A fost pentru tine non-stop. De aceea te-ai plictisit. Nu mai are nimic de oferit. Așa că te-ai hotărât să pleci. Era prea patetică, prea plângăcioasă, prea nevoiașă. Toată atenția ei era la tine. Nu mai suportai.

Cum ar fi fost dacă o parte din atenția ta ar fi fost la ea? 

Dacă îi ofereai puțin din ce cerea? Poate că nu ar mai fi devenit patetică. Poate ar fi înțeles că merită. Merită un sfert de oră din timpul tău să o asculți, o jumătate de oră de repetiții la dansurile la care s-a înscris pentru că ție îți plac, o îmbrățișare când plânge, o ieșire în oraș pe care să o plătești tu, un buchet de flori pe care știi că le adoră.

Poate că nu era nevoie să fiți 50-50. Poate că ea avea nevoie să primească  o parte din ceea ce credea că ți-a dat și pentru care a simțit că a rămas goală. Ne plictisim de oameni. Nu ne plac când sunt vulnerabili și slabi. Și atunci fugim. 

Cine ar fi fost ea dacă era văzută? Cine ar fi fost dacă ar fi înțeles că merită să fie iubită? Cine ar fi fost dacă era acceptată cu bune și rele? Cine ar fi devenit dacă s-ar fi simțit în siguranță?

Cunoaștem oamenii pe măsură profunzimii noastre. 

Intrăm în relații să primim ce ne trebuie. Nu vrem să cunoaștem sau să dăruim.

Ai impresia că ai crescut și vrei să mergi la alt nivel. Dar nu cu ea. Cu alta, sau cu altele. Ea a rămas în urmă. Îți este greu să întinzi o mâna să o ridici "la nivelul tău". Ea nu poate. Nici nu mai contează ce poate. A contat vreodata? Tu ai nevoie de libertate și de un upgrade.

Și să nu uităm! Nimeni nu te poate iubi dacă nu te iubești tu! Deci să se iubească singură și apoi va fi și ea iubită! 

Sau poate că uneori avem nevoie ca cineva să ne iubească așa imperfecți, pentru ca iubirea din noi care s-a stins la un moment dat să se reaprindă. Poate asta este de fapt iubirea adevărată. Să stai lângă un om atunci când are cea mai mare nevoie de tine.